Ne bucura enorm asemenea cuvinte din partea familiilor celor care fac parte din Mosia Bunicilor si am decis sa le impartasim si cu voi.
“Alaltăieri am fost în vizită la Toma împreună cu fratele și mama lui. Tot alaltăieri s-a împlinit un an de când ”Moșia Bunicilor” a devenit căminul lui.
Toma a fost soțul meu timp de 32 de ani. Soarta… sau alcoolul… l-a condus spre o demență ce i-a atrofiat creierul într-un ritm alert. Printre altele i-a afectat și vorbirea. Nu mai vorbește deloc, doar din când în când mai spune un ”Da” aprobând pe toată lumea indiferent ce i se spune.
Vin periodic să-l vizitez și de fiecare dată când ajung aici mă simt ca într-o stațiune. De cum intru pe poartă, aleea care se întinde în fața mea, cu pomii plantați de primii bunici ce au locuit aici, îmi urează ”Bun venit!”. Apoi privirea-mi este răsfățată de grădina cu flori și verdeață unde sunt amplasate bănci și balansoare pe care bunicii stau la soare. Când cobor din mașină mi se umplu plămânii de aer curat și sufletul de liniște și pace. În această liniște aud ciripitul păsărelelor. Mă bucur din plin de acest moment apoi îmi amintesc de ce am venit aici. Pe Toma l-am găsit în camera de zi, uitându-se la televizor. Ne-a condus la el d-na Ștefana, un om special cu o mână de fier, față de care simt o profundă recunoștiință.
Nu știu ce este în mintea lui Toma când ne vede, dar vreau să cred că ne recunoaște și de aceea se bucură de prezența noastră. Uneori zâmbește, alteori are privirea pierdută ca și cum nici nu am exista.
În ultimile două luni a zâmbit și a fost mult mai prezent decât până acum. Pentru acest lucru le mulțumesc băieților care se ocupă de el cu atâta răbdare, înțelegere și blândețe. După părerea mea, acești băieți au bunătatea și omenia în sânge. Ei nu depun nici un efort să fie buni și amabili cu bunicii, au aceste calități pur și simplu, în ADN-ul lor.
Recunoștiința mea se îndreaptă și către cadrele medicale. Este acolo o mână de oameni care formează o echipă mai mult decât profesională, o echipă ce se ocupă și de sufletul bunicilor nu dor de trupul lor. Nu pot decât să-mi scot pălăria în fața lor, a tuturor, pentru că știu, fiind și eu la rându-mi cadru medical, că pentru a împlini nevoile bunicilor este necesar să te implici, nu doar profesional, ci mult mai mult de-atât!
Jos pălăria și în fața doamnei Mariana Melinger pentru cum conduce acest complex, pentru modul cum și-a ales personalul și pentru principiile solide pe care le are și de la care nu se abate.
Mă înclin și în fața doamnelor de la bucătărie care fac o mâncare ”ca la mama acasă”… și bună… și gustoasă. Pe 2 februarie, de ziua lui Toma, când a împlinit 55 de ani, au făcut un tort special pentru el, așa… din partea casei. Atunci mi-am dat seama că la ”Moșia Bunicilor” Toma este … ACASĂ!
Mă bucur când îl văd zâmbind pentru că acolo, la ”Moșia Bunicilor”, el este fericit!”
Acest review a fost lasat pe pagina noastra de facebook: https://www.facebook.com/pg/MosiaBunicilor